Safari în Tel Aviv: o experiență cu adevărat inedită

Ce faci într-un city break în Tel Aviv? Safariiiiiii

Dacă ești pe punctul de a pleca în vacanță în Tel Aviv și îți dorești să vizitezi sau să experimentezi ceva inedit, ar trebui să pui această activitate pe lista cu dorințe. Nici nu ne-am fi gândit că am putea să testăm o experiență de safari chiar în Tel Aviv. Deși experiența de safari din Tel Aviv nu este ca una din Africa, noi credem că merită să treci această activitate pe lista cu ‘’Locuri și obiective pe care trebuie să le vizitezi în Tel Aviv.’’

Unde faci safari în Tel Aviv?

Locul în care am testat această activitate se numește Ramat Gan Safari Park, care este de fapt principala grădină zoologică din zona Tel Aviv. Aceasta găzduiește cea mai mare colecție de animale din Orientul Mijlociu. Amenajată ca un parc de safari din Africa, de 250 de acri, animalele sălbatice care locuiesc în Ramat Gan Safari Park sunt pur și simplu libere să se plimbe în voie în interiorul parcului, iar vizitatorii pot avea o experiență de safari similară cu cea din Africa, la doar câteva minute de centrul orașului Tel Aviv. Veți întâlni aici peste 1.600 de animale de diferite specii printre care: 68 de specii de mamifere, 130 de specii de păsări și 25 de specii de reptile. Printre cele mai populare animale din safari se numără elefanții africani și asiatici, gorilele, cimpanzeii și urangutanii, hipopotamii și bineînțeles leii, mândria parcului. Dacă aveți noroc puteți chiar să vedeți diverse ritualuri de lupte pentru putere sau cum femelele își îngrijesc puii. Noi nu am avut noroc, dar pe tot parcursul vizitezi ne-am bucurat de întreaga experiență a safariului.

Ramat Gan Safari Park este recunoscut în toată lumea pentru al său succes în ceea ce privește calitatea creșterii animalelor, în special a speciilor pe cale de dispariție.

Parcul este împărțit în trei mari zone după cum urmează: zona de Safari Park, zona de Lion Safari și zona de Zoo.

  1. În zona de ‘’Safari Park’’ te poți bucura de un traseu de 40 – 50 de minute de-a lungul unui drum șerpuit care trece prin teritoriul unei varietăți de animale sălbatice precum rinoceri, zebre, flamingo, hipopotami și multe alte animale. Asta este zona din safari cea mai captivantă și interesantă pentru că majoritatea animalelor vin direct la mașini, fiind curioase, iar multe dintre ele își vâră capul sau limba în interiorul mașinii tale dacă ai geamul deschis. Este o experiență deosebită să vezi atât de aproape de tine un animal sălbatic pe care de regulă îl vezi într-un documentar. Asta îți oferă un sentiment de unicitate, de uniune cu natura, cu animalele și cu întregul univers și te face să te simți mic și neputincios, însă în aceeași măsură îți umple sufletul de bucurie și de vibrație pozitivă. În Safari Park am ținut seama de regulile de siguranță care ne-au fost explicate înainte de intrarea în parc și nu am hrănit animalele.

 

  1. În zona de ‘’Lion Safari’’ veți avea posibilitatea să vedeți cele mai periculoase specii de animale, leii și tigrii. Călătoria cu mașina în această zonă durează între 15 și 25 de minute, moment în care ne-am bucurat și am observat aceste maiestoase animale în habitatul lor natural. O gașcă tare simpatică de lei și tigrii stăteau leneși pe iarbă și se bucurau de căldura soarelui. În această zonă de safari este chiar impus să nu vă țineți geamurile deschise.

 

  1. Zona de grădină zoo din parc este foarte amplă și prezintă multe animale printre care elefanți, gorile, urși polari, păsări, girafe și mult mai multe animale împărțite pe continente, fiecare cu explicații detaliate pe parcurs. În această zona a parcului intrarea se face fără mașină, astfel că am explorat pe baza unei hărți pe care am primit-o la intrare toată grădina zoo, bucurându-ne de atmosferă, de vremea caldă și de animalele care ne înconjurau.

 

Dacă vreți să testați această experiență o puteți face fie prin intermediul mașinii personale, prin înscrierea într-un tur sau chiar printr-un tur segway. Noi am ales să explorăm acest parc cu o mașină închiriată, la care am adăugat asigurarea Casco.

Prețul pentru întreaga experiență a fost de 70 de shekels de persoană pentru toate cele trei zone ale parcului.

Dacă pleci în vacanță în Tel Aviv și ești în căutarea unei experiențe atipice, noi îți recomandăm să experimentezi safari în Ramat Gan Safari Park, mai ales că acesta este situat la mai puțin de șase kilometri de centrul orașului Tel Aviv.

Hai în vacanță în Tel Aviv să testezi experiența de safari!

 

Autor: Melania Strâmbeanu

Tagged , ,